Compania Uber, dată în judecată. Pentru ce riscă să plătească 455.000.000 de euro

de: Ana Anițoiu
16 10. 2023

Compania Uber a fost dată în judecată de un grup de aproape 2.500 de șoferi de taxi din Franța. Aceștia au acuzat-o de concurență neloială și i-au cerut să le plătească daune în valoare totală de 455 de milioane de euro.

Câți bani spun șoferii de taxi că au pierdut pe an

Potrivit șoferilor, prin concurența neloială de care s-ar face vinovată, compania Uber i-ar fi făcut să piardă în medie 9.300 de euro pe an, de persoană. Ei cer acești bani, plus despăgubiri pentru daune psihologice.

Procesul împotriva companiei Uber a început vineri în Franța, cei 2.480 de șoferi de taxi implicați cerând în total 455 de milioane de euro de la compania americană. Șoferii susțin că reprezintă 8% din numărul total de taxiuri din țară și sunt susținuți de nouă sindicate de taximetriști.

Grupul de taximetriști susține că Uber refuză să aplice legislația franceză a muncii și beneficiază de avantaje neloiale. Conform taximetriștilor, ei sunt supuși unor reguli mai restrictive decât cei care dețin statutul de liber profesionist.

„Intenționăm să demonstrăm că Uber a pus în aplicare un sistem în care ilegalitatea este un principiu de funcționare, un sistem în care încălcarea legii este folosită ca mijloc de distrugere a pieței, în detrimentul concurenței”, a declarat avocatul taximetriștilor, Cédric Dubucq.

Cum s-a apărat compania Uber

De cealaltă parte, reprezentanții companiei Uber au declarat că cererea taximetriștilor din Franța este „nefondată” și „depășită”.

„Peste 35.000 de șoferi și taximetriști folosesc aplicația noastră pentru a genera venituri. Această acțiune este împotriva interesului unui întreg sector, precum și a șoferilor care doresc să rămână independenți, la fel ca mii de taximetriști francezi independenți”, a declarat un purtător de cuvânt al Uber.

Acest proces se numără printre multele dispute juridice cu care Uber a trebuit să se confrunte de la sosirea în Franța în 2011. În urmă cu trei ani, Curtea Supremă din Franța i-a dat dreptate unui fost șofer Uber, care a susținut că ar trebui să fie considerat angajat al companiei, nu liber profesionist.

Într-un caz judiciar separat, de la începutul acestei luni, o curte de apel din Paris a hotărât că Uber trebuie să despăgubească 149 de șoferi de taxi din cauza concurenței neloiale legate de fosta sa aplicație UberPop.